Antrenamentul ca terapie

Antrenamentul ca terapie

14-12-2015
 / 5.0
Pentru a evalua articolul trebuie să fii logat!

În viața oricui pot exista perioade în care antrenamentul, chiar dacă nu se oprește complet, trece pe un plan secundar. În viață pot exista situații în care se presupune că antrenamentul este ultimul lucru la care te gândești. Și asta se întâmplă atunci când consideri culturismul doar un sport estetic sau un hobby la care poți să renunți oricând dorești.

Dar dacă te-ai ținut de el ani de zile, ceea ce înseamnă că a devenit un obicei, o parte din tine, ceva ce nu ți se pare o corvoadă, ci o parte din viața ta pe care nu o poți omite și de care nu te îndoiești, ei bine, atunci te poți baza pe el chiar și în cele mai rele și mai deprimante perioade din viața ta. Pentru că, atunci când toate din jur par să se prăbușească, ai nevoie de un punct de sprijin de care să te agăți, ceva care să dea un sens rutinei zilnice și care să te ajute să faci faţă vremurilor grele.

În astfel de situații, mulți încep să bea. Sau să fumeze în exces. Există o mie de metode de a face față stresului, dar acestea sunt autodistructive. Dar tu poți fi diferit. Nu trebuie să fii la fel ca ceilalți, nu trebuie să fii unul dintre cei care se fâțâie toată ziua prin casă și aleg metode îndoielnice pentru a scăpa de stres.

Sala de sport este locul care îți dă șansa să lași la ușă grijile și problemele, măcar un timp, dacă îți dorești cu adevărat. N-ai crede cât e de important.

Înăuntru te așteaptă toți prietenii buni. Și nu vorbesc de amici gălăgioși, ci de oțel rece: aparate, gantere și haltere. Pentru că aceștia sunt prietenii tăi în astfel de perioade. Ei nu te compătimesc doar fără niciun rezultat. Nu își propun să te înveselească indiferent dacă tu vrei sau nu. Nu îți vor zâmbi în față ca să te lovească apoi pe la spate. Sunt mereu acolo, așteptând cu răbdare să decizi cine va câștiga în acea zi: tu sau ei!

Greutățile nu mint. Sunt la fel de grele, indiferent dacă suferi sau nu. E posibil să ai o zi proastă. Dar ele nu te vor scuti dacă vii cu scuze inventate. Nu se vor purta cu tine cu mănuși. Trebuie să împingi bara, indiferent cât de deprimat ești. Trebuie să te ridici cu ea. Trebuie să o ridici de pe podea.

Greutățile îți vor spune dacă ești slab, îți vor spune dacă nu mănânci sau dacă nu te odihneşti destul, îți vor spune dacă nu te concentrezi îndeajuns. Îți vor spune totul. Greutățile sunt sincere.

Și asta e bine.

E bine şi pentru că, la sala de sport, pur și simplu nu poți să te afunzi în suferințele tale, indiferent care sunt ele. La sală trebuie să te concentrezi. Permite-mi să îți explic altfel: la sală ai șansa să te concentrezi DOAR pe greutăți și exerciții. Gândește-te: să spunem că antrenamentul tău durează doar o oră. Și, după o zi stresantă, îți poți imagina o terapie mai bună decât să uiți de toate timp de o oră? Într-o perioadă stresantă, unde te poți adăposti mai bine decât într-un loc în care nu trebuie să te gândești la problemele tale? Nu lua telefonul la tine. Dacă muzica nu îţi place, ia un mp3-player și pune-ți căștile. De acum înainte, nu eşti decât tu și greutățile. Nu lăsa pe nimeni să te distragă dacă n-ai chef de companie.

Doar treci de la un exercițiu la altul, rece, ca o mașină. Nu există altceva decât greutățile, tu și mușchii tăi. Elimină tot ce te-ar putea distrage. Vizualizează, imaginează-ți în avans ce vei face în următoarele 30-40 de secunde.

Da, știu. Stresul și problemele cu mâncarea ți-au afectat forma fizică. Eu personal invidiez oamenii care, precum o mașină, sunt capabili să mănânce ca de obicei chiar și în perioade stresante. Poate ți-ai pierdut din forță. Poate că antrenamentul tău nu mai merge așa de bine ca înainte. Dar nu contează.

În astfel de perioade, scopul nu este să te dezvolți la maxim. În astfel de perioade, tot ce contează este să nu renunţi. Nu renunţa! Te simți mizerabil, dar cui îi pasă? Va fi mai bine când te vei simți mai bine. Acum ai un singur obiectiv: să elimini stresul psihologic cu ajutorul endorfinelor pe care le produce corpul tău când te antrenezi. Scopul este să te simți bine, să te concentrezi și să te cunoști mai bine. Poți folosi această perioadă ca să încerci tehnici de amplificare a intensității. Încearcă exerciții și programe diferite. Indiferent ce faci la sală, tot ce contează este să îți placă și să te relaxezi!

Antrenamentul ca terapie

Încă un aspect: poate fi mai ușor pentru cei care se simt bine antrenându-se și nu se duc la sală ca să socializeze. Pentru că e posibil să n-ai chef să îți vezi prietenii, și asta te-ar putea descuraja. Dar antrenamentul, și mă refer la antrenamentul ADEVĂRAT, este cu totul altceva!

Acum că te simți bine, îți poți stabili obiective noi! Ceea ce faci ca să îți îndeplinești obiectivul te va ajuta să progresezi planificat și structurat nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi. Astfel, nu te vei prăbuși, ci vei rămâne organizat. Pentru că, dacă ești capabil să iei măsuri concrete ca să atingi un anumit obiectiv, de ce nu ai putea face la fel și în celelalte situații din viața ta?

ACEASTA este forța educativă a sportului, care va fi și mai mare atunci când ai necazuri. Îți oferă un punct de sprijin. Te va ajuta să te ţii tare. Nu te va lăsa să te prăbușești indiferent de greutățile cu care te confrunți în viață. Vei ține capul sus. Pentru că sportul nu îți fortifică doar corpul. Aceasta este morala poveștii. Și acesta va stabili și cine este un atlet adevărat. În orice sport. Pentru noi, culturiștii, sala de sport e sanctuarul nostru. Pentru alții, poate fi pista de alergare, bazinul de înot sau orice alt loc unde se practică sporturi. Nu contează deloc.

Nu îți poți lăsa problemele la ușă? Nu uita că ziua ta are 24 de ore. Iei o oră și îți mai rămân 23, în care te poți stresa cât vrei tu! Dar stai așa! Meriți această oră!Crede-mă, merită. Pentru că problemele tale nu se vor rezolva până termini antrenamentul. Cine știe cât va dura această perioadă dificilă. Dar faptul că știi că ai câteva ore pe săptămână în care uiți de toate astea și te descarci îți poate oferi o forță incredibilă!

Și într-o bună zi vei observa că stresul a scăzut. Începi să depășești perioada dificilă. Când se va întâmpla? Ei bine, depinde de gravitatea problemei tale. Dar un lucru e sigur: poți chiar să profiți la maxim de această perioadă dacă îți dorești, în loc să te autocompătimeşti și să intri în depresie!



Articole relatate
Programul de 100 de repetări
Te-ai săturat de programul tău obișnuit și vrei să-ți diversifici antrenamentele? A venit timpul să te dezlănțui! Acesta este un program cu 100 de repetări!...

Ai o întrebare despre acest articol? Întreabă!

În această secţiune pot întreba numai utilizatorii înregistrați!
Te rog, intră!

cristi_fa9382 (2016-06-21 14:58:08)  
like_button dislike_button
 
Bun articol ! Chiar eram putin stresat acum , multumesc ca mi-ai reamintit cea mai buna metoda anti stres !
chady_a05bcd (2016-01-06 19:37:40)  
like_button dislike_button
 
FELICITARI!
dani_1272be (2015-12-26 20:25:31)  
like_button dislike_button
 
maxim Respect pentru acest articol si persoana care l-a scris!!!


Coşul tău cart
Coşul este gol
Recomandări din conţinutul paginei
Q10
Coenzima Q10 se aseamănă cu o vitamină dar, spre deosebire de vitamine, organismul o poate produce. Aceasta este cunoscu...
HIIT: Cel mai bun antrenament pentru arderea grăsimilor?
Cardio intens sau antrenament monoton cu intensitate scăzută? Care este mai eficient pentru arderea grăsimilor? Îți reco...
Hot Blood - până la sânge!
Ai nevoie de puțină motivație ca să mergi la sală? Vrei să beneficiezi la maxim de un pre-workout popular? Îți vom expli...
Cele mai noi articole
Jocul cu perioada de masă și definire
Periodă de masă sau perioadă de definire? Cât timp ar trebui să dureze aceste perioade? Acesta este tema noastră în aces...
Cum poți obține o talie mai subțire?
Atenție! Exercițiul descris în acest articol funcționează chiar și dacă ai grăsime depusă în jurul taliei. Poți începe s...
Îndepărtarea părului: cât de frecvent și cum?
Părul crește mai gros dacă este ras? Ar trebui să folosești un aparat de ras sau o lamă? Îți vom răspunde la întrebări î...
Magazin Online de Fitness şi Culturism ShopBuilder - Suplimente nutritive, cumpărarea, comanda online a aparatelor. Preţuri accesibile cu transport rapid.
Prestări servicii: Shopbuilder Ltd. · Ungaria, 6722 Szeged, Str. Mérey nr. 17. - Telefon: +40(31)229-5949 (10-18) · E-mail: shop@shopbuilder.ro
Cod fiscal: RO 37184557 · Politica de confidenţialitate · ANPC · Soluționarea on-line a litigiilor
277 ms