Coleus forskohlii

Coleus forskohlii

03-09-2015
 / 5.0
Pentru a evalua articolul trebuie să fii logat!
Ce poţi să obții dacă o consumi
  • Îmbunătățește arderea grăsimilor
  • Poate să fie folosită cu succes pentru tratarea mai multor probleme de sănătate (de exemplu astm, hipertensiune)

60 caps. 
 
 
75,40 lei
120 caps. 
 
 
117,00 lei

Prezentare

Coleus forskohlii este o plantă ayurvedică antică ce aparține familiei mentei și lavandei; este originară din munții Asiei. Studii recente au arătat că forskolin, substanța activă din coleus (urzicuța), are un rol important în mai multe funcții celulare, incluzând inhibiția producției de histamină, relaxarea mușchilor, stimularea funcției tiroidei și îmbunătățirea arderii grăsimilor. Deși cercetătorii încearcă încă să confirme efectele benefice ale urzicuței, efectul său potențial legat de arderea grăsimilor este deja bine cunoscut.

Alte denumiri

coleus

Surse naturale

Coleus forskohlii este o plantă sălbatică care crește pe pantele munților din Nepal, India și Thailanda; aparține familiei Lamiaceae. Este o plantă perenă decorativă care poate fi găsită în întreaga lume ca plantă ornamentală. Rădăcinile sale sunt folosite în scopuri medicinale.

Materia primă pentru multe produse care conțin Coleus forskohlii provine de la companii precum Sabinsa care își protejează produsele prin brevete.

Important: atenție! Conținutul de substanță activă al pudrei de rădăcină brută este frecvent de numai 0,2 - 0,3 %. Caută extracte care conțin cel puțin 10 - 20 % forskolin.

Impactul său asupra îmbunătățirii performanței

De ce consumă atleții coleus

Nu este greu de înțeles de ce atleții au fost așa de încântați de Coleus forskohlii încă de la început; tentația efectului de ardere a grăsimilor și prevenirea mai eficientă a crampelor musculare au făcut ca această plantă să fie foarte interesantă pentru aceștia. A devenit, bineînțeles, populară în mediile academice, precum și în rândul oamenilor obișnuiți, datorită impactului său potențial asupra arderii grăsimilor. Dacă problemele legate de alergii sau problemele cardiace constituie un factor de risc pentru tine, eşti norocos: potrivit studiilor, această plantă poate să te ajute.

Cum îmbunătățește dezvoltarea și regenerarea masei musculare:

  • Reduce tensiunea arterială și relaxează crampele musculare

Cum îmbunătățește pierderea grăsimilor

  • Teoretic, influențează o enzimă care reglează arderea grăsimilor
  • Stimulează secreția hormonului tiroidei și astfel accelerează metabolismul

Beneficii pentru sănătate

Simptome ale carenței de Coleus forskohlii

Nu are niciun simptom de carență cunoscut.

Utilizări posibile

Potrivit studiilor, Coleus forskohlii poate să fie util în tratarea următoarelor simptome:

  • Astm
  • Glaucom
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Hipertensiune
  • Obezitate
  • Boli de piele (de exemplu eczeme, psoriazis)
  • Insomnie/afecțiuni ale somnului
  • Crampe musculare și rigiditate

Prezentare detaliată

Informații suplimentare

Deși cercetătorii încearcă încă să confirme efectele benefice ale urzicuței, efectul său potențial legat de arderea grăsimilor este deja bine cunoscut. Deși nu toată lumea cunoaște încă această plantă, în baza unor studii promițătoare, aflate în primele etape, se poate concluziona că pare să indice un progres în a avea substanțe eficiente în arderea grăsimilor fără efecte secundare.

Efect de ardere a grăsimilor?

Un scurt rezumat al faptelor... Una dintre ipotezele folosirii sale ca substanță pentru arderea grăsimilor este că substanța sa activă, forskolin, induce mai multe reacții chimice care rezultă în pierderea energiei și topirea celulelor adipoase. Mai exact, forskolin stimulează producerea enzimei adenilat ciclază care crește nivelul unei alte enzime, cAMP (AMP ciclic) care se găseşte în țesutul adipos. Apoi, cAMP stimulează o altă enzimă, lipaza hormon sensibilă care joacă un rol important în arderea grăsimilor. În plus, printr-o reacție similară, stimulează producția hormonului tiroidian și astfel accelerează metabolismul pentru a permite organismului să ardă și mai multe calorii.

Coleus față de efedrină

Forskolin stimulează o cascadă de reacții similar efedrinei. Diferența dintre acestea este că efedrina stimulează receptorii adrenergici (acesta este efectul primar al efedrinei, deși nu este mecanismul care arde grăsimile), înainte de a stimula cAMP. Din păcate, pot apărea multe efecte secundare negative atunci când unii dintre acești receptori adrenergici sunt stimulați, precum creșterea tensiunii arteriale, anxietate etc. (Acesta este de fapt motivul pentru care atleții care folosesc suplimente bazate pe efedrină prezintă frecvent efecte secundare nedorite și uneori periculoase.)

Însă, în avantajul utilizatorilor de coleus, acesta ocolește receptorii adrenergici și merge direct către ciclul cAMP, care este etapa următoare în procesul de ardere a grăsimilor al efedrinei și, ulterior, nu generează efectele secundare potențiale nedorite asociate efedrinei. Pur şi simplu, este ca și cum ai avea două drumuri pe care să ajungi la serviciu: ambele te vor duce în același loc și ambele necesită aceeași perioadă de timp, dar un traseu (coleus) înseamnă o conducere relaxată pe un drum de țară unde nu există trafic, iar celălalt (efedrina) este o autostradă aglomerată unde pericolele pândesc la fiecare schimbare a benzii... noi știm ce rută preferăm!

Ce spun studiile

Oamenii de știință studiază efectele urzicuței de peste 15 ani și au găsit o multitudine de beneficii, incluzând reducerea țesutului adipos și îmbunătățirea masei totale de țesut slab. Cu toate acestea, abia de acum încolo oamenii de știință vor începe să înțeleagă cum apar aceste efecte în viața reală. Deși sunt, într-adevăr, necesare mai multe studii (așa cum se întâmplă în cazul suplimentelor), aceste teorii și studiile clinice inițiale confirmă în mod adecvat pretinsele beneficii. Se pare că există la orizont unele și mai interesante.

Revelația

Am vorbit despre studiile promițătoare, ei bine, să le vedem...

Dr. Richard Kreider, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în suplimentele sportive, a avut o prezentare interesantă denumită „Ephedra Alternatives” (Alternativele efedrei) la Nutracon în Anaheim. A vorbit despre diverși nutrienți ipotetici, dar promițători, unul dintre aceștia fiind coleus. Dr. Kreider a declarat că studiile pilot inițiale sugerează că Coleus forskholii poate să ajute la pierderea în greutate și a grăsimii și/sau să diminueze creșterea în greutate a subiecților supraponderali.

La Reuniunea de biologie experimentală 2002 a prezentat, de asemenea, date din studiul său recent desfășurat privind coleus. Într-un studiu randomizat, dublu-orb, 23 de femei supraponderale și-au suplimentat dieta de două ori pe zi, timp de 12 săptămâni, cu ForsLean (o formă brevetată de coleus) extras din 25 mg de forskolin. Compoziția și greutatea corporală a participanților au fost examinate la fiecare patru săptămâni pe perioada de 12 săptămâni și orice efecte secundare au fost înregistrate săptămânal. Rezultatele studiului au indicat că, deși nu au fost observate diferențe semnificative în aportul caloric sau de macronutrienți, ForsLean a ajutat la diminuarea creșterii masei corporale - la subiecții cărora le-a fost administrat ForsLean s-a observat o ușoară scădere a masei corporale, iar cei cărora le-a fost administrat un placebo au continuat să crească în greutate. În plus, studiul a indicat că utilizatorii s-au simțit mai puțin obosiți și aveau mai multă energie. Și apetitul acestora s-a redus, astfel încât se simțeau sătui pentru o perioadă mai lungă de timp. Nu au fost raportate efecte secundare negative.

Astmul și „alte” boli

Hoechst Pharmaceuticals, în colaborare cu Indian Central Drug Research Institute, a început să studieze această plantă în 1974 și a descoperit că portaltoiul ajută la diminuarea simptomelor astmului crescând cAMP (este esențială pentru multe funcții celulare). Medicamentele pentru astm pot să reducă spasmul muscular peribronșic datorită AMP ciclic (cAMP).

Forskolin controlează producerea de histamină și alte substanțe chimice inflamatorii (de exemplu agregarea trombocitară - PAF); de aceea are rezultate bune împotriva astmei, eczemelor și altor reacții alergice.

În plus, forskolin relaxează mușchii netezi (inimă, plămâni), ceea ce reprezintă un alt motiv pentru care are rezultate bune împotriva astmului, precum și a crampelor menstruale, anginei, sindromului colonului iritabil, infecțiilor tractului urinar și hipertensiunii. Poate să ajute în cazul psoriazisului, deoarece această boală dureroasă este legată de cAMP din celulele pielii. Nivelul cAMP crescut de forskolin dilatează vaselele sanguine și stimulează producerea hormonului tiroidian.

Există dovezi care indică beneficiile forskolin în bolile cardiace; reduce simptomele asociate, precum hipertensiunea sau crampele musculare. Însă studiile sunt limitate în acest domeniu.

Concluzii

Datele privind efectul său de ardere a grăsimilor sunt foarte promițătoare și se pare că este din ce în ce mai recunoscut în cercurile academice. Aşadar, nu este încă un aspect foarte cunoscut, dar pare să fie un instrument eficient în sprijinirea arderii grăsimilor și menținerea greutății ideale.

Indicații de utilizare

Cantitate și program

Un interval de dozaj comun este de 50 - 100 mg de două - trei ori pe zi. Este preferat un extract standardizat de 10 % - 20 % forskolin.

Sunt folosite și extracte fluide de 2 - 4 mililitri de trei ori pe zi.

Agenții sinergici ai Coleus forskohlii

Coleus forskohlii este folosit de obicei împreună cu efedra sau portocalele amare în diferite suplimente pentru pierderea greutății.

Informații privind siguranța

Nu sunt disponibile studii relevante, dar nu au fost raportate încă reacții adverse.

Nu se recomandă în timpul sarcinii și alăptării.

Evită folosirea în cazul bolilor grave de ficat sau rinichi până când vor fi disponibile alte studii privind siguranța.

Nu se recomandă în cazul ulcerului gastric deoarece crește nivelurile de acid gastric.

Contactul direct cu ochii ar trebui să fie evitat deoarece poate să cauzeze lăcrimare, usturime și mâncărime.

Interacțiuni medicamentoase cu Coleus forskohlii

Dacă iei medicamente pentru tensiune arterială (de exemplu beta-blocante, clonidină, hidralazină sau anticoagulante ca warfarina, heparina sau Trental/pentoxifilina), utilizează cu atenție urzicuța.

Toxicitatea Coleus forskohlii

Niciuna.

Interdicții și restricții

Nu s-au documentat.

Bibliografie

Ammon, H.P., and Muller, A.B., "Forskolin: From an Ayurvedic Remedy to a Modern Agent," Planta Med Dec.6 (1985) : 473-7.

Astrup, A., "The Effect and Safety of an Ephedrine/Caffeine Compound Compared to Ephedrine, Caffeine and Placebo in Obese Subjects on an Energy Restricted Diet. A Double Blind Trial," Int J Obes Relat Metab Disord 16.4 (1992) : 269-77.

Badmaev, V., et al., "Diterpene Forskolin (Coleus forskohlii, Benth.): A Possible New Compound for Reduction of Body Weight by Increasing Lean Body Mass," Sabinsa report, ianuarie 2000.

Bauer, K., et al., "Pharmacodynamic Effects of Inhaled Dry Powder Formulations of Fenoterol and Colforsin in Asthma," Clin Pharmacol Ther 53.1 (1993) : 76-83.

Bone, K., Clinical Applications of Ayurvedic and Chinese Herbs (Queensland, Australia: Phytotherapy Press, 1996).

Caprioli, J., and Sears, M., "Forskolin Lowers Intraocular Pressure in Rabbits, Monkeys, and Man," Lancet 1.8331 (1983) : 958-60.

De Souza, N.J., et al., "Forskolin: a Labdane Diterpenoid with Antihypertensive, Positive Inotropic, Platelet Aggregation Inhibitory, and Adenylate Cyclase Activating Properties," Med Res Rev 3.2 (1983) : 201-19.

De Souza, N.J., "Industrial Development of Traditional Drugs: the Forskolin Example. A Mini-Review," J Ethnopharmacol 38.2-3 (1993) : 177-80.

Dubey, M.P., et al., "Pharmacological Studies on Coleonol, a Hypotensive Diterpene from Coleus forskohlii," J Ethnopharmacol 3.1 (1981) : 1-13.

Imbeault, P., et al., "Beta-Adrenoceptor-Stimulated Lipolysis of Subcutaneous Abdominal Adipocytes as a Determinant of Fat Oxidation in Obese Men," Eur J Clin Invest 30.4 (2000) : 290-6.

Kreutner, W., et al., "Bronchodilator and Antiallergy Activity of Forskolin," Eur J Pharmacol 111.1 (1985) : 1-8.

Leamon, K.B., et al., "Forskolin: Unique Diterpene Activator of Adenylate Cyclase in Membrane and Intact Cells," Proc Natl Acad Sci 78 (1981) : 3363.

Lichey, I., et al., "Effect of Forskolin on Methacholine-Induced Bronchoconstriction in Extrinsic Asthmatics," Lancet 2.8395 (1984) : 167.

Lindner, E., et al., "Positive Inotropic and Blood Pressure Lowering Activity of a Diterpene Derivative Isolated from Coleus forskohli: Forskolin," Arzneimittelforschung 28.2 (1978) : 284-9.

Lu, K.T., et al., "Promotion of Forskolin-Induced Long-Term Potentiation of Synaptic Transmission by Caffeine in Area CA1 of the Rat Hippocampus," Chin J Physiol 42.4 (1999) : 249-53.

Majeed, M., et al., "Method of Preparing a Forskohlin Composition from Forskohlin Extract and Use of Forskohlin for Promoting Lean Body Mass and Treating Mood Disorders," US Patent No. 5,804,596, Sept. 8, 1998.

MB Research Laboratories and BioReliance Laboratories, "Oral Toxicity in Rats LD50 and AMES Test of 10% Standardized Extract of Coleus forskohlii Roots (ForsLean)," noiembrie 2000.

Molnar, D., et al., "Safety and Efficacy of Treatment with an Ephedrine/Caffeine Mixture, The First Double-Blind Placebo-Controlled Pilot Study in Adolescents," Int J Obes 24 (2000) : 1573-8.

Mulhall, J.P., et al., "Intracavernosal Forskolin: Role in Management of Vasculogenic Impotence Resistant to Standard 3-Agent Pharmacotherapy," J Urol 158.5 (1997) : 1752-58.

Physicians' Desk Reference, 1997.

Rupp, R.H., et al., eds. "Proceedings of the International Symposium on Forskolin: Its Chemical, Biological and Medical Potential" (Hoechst India Limited, Bombay, ianuarie 28-29, 1985) 192.

Schlepper, M., et al., "Cardiovascular Effects of Forskolin and Phosphodiesterase-III Inhibitors," In: Inotropic Stimulation and Myocardial Energetics. Supplement to Basic Research in Cardiology 84.1 (1989) : 197-212.

Toubro, S., et al., "The Acute and Chronic Effects of Ephedrine Mixtures on Energy Expenditure and Glucose Metabolism in Humans," Int J Obes Relat Metab Disord 17.S3 (1993) : S73-7.



Ai o întrebare despre acest articol? Întreabă!

În această secţiune pot întreba numai utilizatorii înregistrați!
Te rog, intră!

Nu este niciun comentariu


Coşul tău cart
Coşul este gol
Recomandări din conţinutul paginei
Jocul cu perioada de masă și definire
Periodă de masă sau perioadă de definire? Cât timp ar trebui să dureze aceste perioade? Acesta este tema noastră în aces...
Antrenează-te ca Marine Corps!
Antrenament militar - trupele speciale US Marine Corps sunt cu adevărat puternice. Aceștia trebuie să reziste în tot fel...
Ami-NO Xpress: Produsul reprezentativ pentru pompare musculară, fără stimulanți
Experiență editorială la ShopBuilder! După cum știi, noi suntem întotdeauna deschiși și spunem ce gândim. Deci, dacă eșt...
Cele mai noi articole
Bazele
Culturism. Să medităm un pic asupra acestui cuvânt, și ce ar trebui să însemne. Acum nu vorbim strict de culturism compe...
Jocul cu perioada de masă și definire
Periodă de masă sau perioadă de definire? Cât timp ar trebui să dureze aceste perioade? Acesta este tema noastră în aces...
Cum poți obține o talie mai subțire?
Atenție! Exercițiul descris în acest articol funcționează chiar și dacă ai grăsime depusă în jurul taliei. Poți începe s...
Magazin Online de Fitness şi Culturism ShopBuilder - Suplimente nutritive, cumpărarea, comanda online a aparatelor. Preţuri accesibile cu transport rapid.
Prestări servicii: Shopbuilder Ltd. · Ungaria, 6722 Szeged, Str. Mérey nr. 17. - Telefon: +40(31)229-5949 (10-18) · E-mail: shop@shopbuilder.ro
Cod fiscal: RO 37184557 · Politica de confidenţialitate · ANPC · Soluționarea on-line a litigiilor
293 ms