Scurt despre genetică

Scurt despre genetică

03-10-2017 | 
 / 5.0
Pentru a evalua articolul trebuie să fii logat!

Cred că toți bărbații au cel puțin un prieten sau cunoștință care are maxim 60kg cântărit împreună cu pat, și dacă ar mânca Milka de dimineața până seara tot ar avea pătrățele. La fel, pun pariu că fiecare femeie are măcar o prietenă pe care o ia vântul, nu are nici 50kg, dar când merge la restaurant este în stare să mănânce jumate de cal, fără să se vadă ceva diferență în greutate. Iar întretimp acolo suntem noi, cei care gen“și dacă mă uit la mâncare mă îngraș”, noi care luptăm din greu să atingem scopul dorit.

Dacă ne întreabă cineva care este diferența între noi, răspunsul este tot timpul același: „genetica”. Aceasta este un cuvânt pe care îl folosim cu ușurință,dar nimeni nu știe exact prin ce diferă genetica noastră, și cum influențează dacă ne îngrășăm sau slăbim. Dacă spunem cuvântul magic „genetică”, atunci toată lumea dă din cap că este de acord, iar conversația continuă.

Eu cred că putem explica prin genetică dacă cineva își păstrează silueta de la 2-3 table de ciocolată pe zi. În schimb, dacă cineva este obez, nu. La primul, genetica compensează obișnuințele greșite de alimentație ale omului, la varianta din urmă, omul nu știe să compenseze rezultatele nenorocoase ale geneticii sale.

Să vedem un exemplu pentru o diferență de genetică, care este legat de alimentație:

Enzima deα-amilază salivară.

Descompunerea carbohidraților în organism se face în mai mulți pași. Procesul începe în gură cu ajutorul amilazei salivare, în stomac se oprește temporar, după care în intestinul subțire amilaza pancreasului va continua digestia. Ultimul pas – în finalizarea descompunerii – este atunci când se produce glucoză pe celulele intestinului subțire. Deci atunci când mestecăm și mâncarea se amestecă cu saliva, amilaza salivară începe digestia carbohidraților.

Atnci când amilaza ajunge în stomac este dezactivat și digestia carbohidraților se opreste temporar. În majoritatea cărților de știință, amilaza salivară poate fi neglijată din privința digestiei, pentru că enzimele pancreasului fac treaba semnificativă. În același timp multe studii evidențează că amilaza salivară ajunge până la intestinul subțire unde face parte din digestia carbohidraților - rolul depinde de cantitatea acidului gastric, dar amilaza este prezentă în 10-30% (cea ce este destul de semnificativ).

Totul este extraordinar, dar ce legătură are aceasta cu genetică?

Genetică în 20 de secunde:

  • Genomul uman (aproximativ 18.500 de gene) se regăsește pe 23 cromozomiale.
  • În celulele noastre corporale se regăsesc 2 bucăți din fiecare cromozomială (una de la tata și una de la mama) – în total 46 de bucăți
  • De aici se deduce că din fiecare genă de a noastră (excepție fac genele de sex de pe cromozomialele bărbaților) avem minim 2 bucăți de exemplare (una de la tati, una de la mami)

Dar, dealungul evoluției umane, s-a întâmplat și se poate întâmpla ca dintr-o cauză numărul unelor gene să crească, adică se înmulțesc în genomul nostru. Așa este și cu amilaza salivară. Dacă adunăm o grămadă de oameni, și ne uităm la numărul de gene de α-amilază la fiecare, atunci observăm următoarele: vor fi unii care au 2 exemplare în total (ceea ce este de așteptat la o genă), dar unii vor avea 3-4-5, sau chiar 20. Este caracteristic prezența amilazei în număr mai mare în oamenii din societățile care au consumat mai mulți carbohidrați dealungul evoluției. Deci de exemplu la eschimoși numărul de gene de amilază este mai mic, iar la o populație care trăiește pe uscat și vânează este mai mare.

Cu cât sunt mai multe gene, cu atât vom avea mai multă amilază în salivă. Prezența a mai multor amilaze înseamnă digestia mai rapidă a carbohidraților. Ca și rezultat al digestiei rapide din gură crește așa numita reacție de insulină „pre-absorptivă”- adică organismul începe să producă insulină mai devreme, atunci când face contact cu gust de dulce, pentru a regla fluctuația nivelului de zahăr din sânge. Ca și rezultat al insulinei pre-absorptive, creșterea glicemiei din sânge va fi mai mică. Conform unelor teorii, nivelul ridicat de amilază și mestecatul influențează cantitatea hormonilor prezente în intestine (GLP-1, GIP) care au fost produse ca și efect al mâncării, astfel nivelul de amilază are efect și asupra simțului de sațietate.

În concluzie:

Între două oameni pot fi diferențe mari de genetică privind alimentația. Tocmai de aceea este foarte important să nu folosim programe de alimentație șablonate, ci să reglăm tot în funcție de nevoile personale.

Din păcate încă nu avem posibilitatea să facem teste științifice ieftine și rapide de genetică acasă, așa că numai soluții alternative putem folosi:

  • Completarea chestionarelor legate de alimentație înainte de a primi un program de dietă personalizată.
  • Monitorizarea efectelor programului de alimentație timp de mai multe săptămâni. Adică ții un program timp de 1-2 săptămâni, notezi și reții cum te simți, la fel și ce rezultate ai la sală, schimbarea corpului și a felului în care te simți, după care perfecționezi și corectezi programul în funcție de efectele notate.



Articole relatate

Ai o întrebare despre acest articol? Întreabă!

În această secţiune pot întreba numai utilizatorii înregistrați!
Te rog, intră!

Nu este niciun comentariu


Coşul tău cart
Coşul este gol
Recomandări din conţinutul paginei
Cele mai noi articole
Marea întrebare: ai nevoie de CrossFit?
Există mai multe motive pentru a începe ridicarea greutăților, totul depinde de scopul tău. CrossFit-ul - care a fost fo...
Cum te influențează muzica în timpul antrenamentului
Mulți oameni nu se antrenează cu căști, ci ascult muzica obișnuită de la sală. De ce este acest lucru o greșeală? Vei af...
ALC (acetil-L-carnitina)
ALC (acetil-L-carnitina) este utilizată pe scară largă în toate domeniile vieții, deoarece are un efect pozitiv asupra f...
Magazin Online de Fitness şi Culturism ShopBuilder - Suplimente nutritive, cumpărarea, comanda online a aparatelor. Preţuri accesibile cu transport rapid.
Prestări servicii: Shopbuilder Ltd. · Ungaria, 6722 Szeged, Str. Mérey nr. 17. - Telefon: +36-20-900-0864 (9-17 ) · E-mail: shop@shopbuilder.ro
Cod fiscal: RO 37184557 · Politica de confidenţialitate · ANPC · Soluționarea on-line a litigiilor
305 ms